Despre Familie

Familia a fost înfiinţată încă din Rai când Dumnezeu a zis: nu este bine să fie omul singur, să-I facem ajutor potrivit pentru el. (Geneză 2, 18)

Adam se recunoaşte în chipul Evei: Iată os din oasele mele şi carne din carnea mea. Ambii sunt două persoane egale şi libere. Eva (viaţă) este coasta din dreptul inimii lui Adam. Deci dacă soţia este rea, inima soţului devine rea, dacă femeia este bună, inima soţului este bună.

De aceea va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. (Geneză 2, 24)

Familia este o unitate organică, adică fiecare simte lipsa celuilalt asemeni lipsei unei părţi din propriul corp. (Exemplu: dacă mama nu doarme acasă, copilul adoarme lângă perna mamei, adică lângă ea.)

Familia este o imagine terestră a Sfintei Treimi. Tata şi mama au primit cinstea de a participa la aducerea pe lume a unei noi fiinţe umane care poartă chipul lui Dumnezeu. Rostul sexualității este nașterea de copii.

La nunta din Cana Galileii Mântuitorul a întărit ceea ce a înfiinţat în Rai: Taina Cununiei. Cu acest prilej El a săvârşit prima minune prefăcând apa în vin, vrând să arate că restauraea firii omeneşti începe de la izvoarele iubirii. Nunta este un botez cu focul iubirii.

Familia este o albie a vieţii şi o microbiserică, unde mama are rolul cel mai important în educarea copiilor. Educarea copilului începe încă din pântecele mamei sale. Ea deci poate forma viitori sfinţi sau viitori infractori.

Inelele reprezintă sigiliul fidelităţii, iar cununiile, cununile martirilor, adică cei doi miri trebuie să-şi răstignească egoismul.

Divorţul este un eşec în care primele victime sunt copiii. Motivul de divorţ este adulterul, însă pentru binele familiei este recomandat ca unul din cei doi soţi să aştepte căinţa celuilalt. Ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă, spune Mântuitorul Iisus Hristos. Adulterul în cazul femeii are o gravitate mai mare deoarece bărbatul s-ar teme că mângâie copilul altuia. În acest caz familia devine o comunitate de dușmani ascunși.

În Biserica Ortodoxă Cununia nu se dezleagă. Ea constată doar căderea din har a doi soţi care s-au căsătorit. Ea tolerează pentru slăbiciunea omenească nunta a doua şi a treia, a patra fiind oprită. Pentru nunta a doua şi a treia există o anumită penitenţă, iar preotul nu are voie să participe la masă.

Un neam poate degenera moral pe cale ereditară prin repetarea unor păcate grele de către mai multe generaţii la rînd. În acest fel urmaşii se pot naşte cu anumite predispoziţii spre păcat. Aşadar, la încheierea unei căsătorii trebuie avut în vedere şi acest aspect.

În tradiţiile populare nunta este ridicată la rang de căsătorie cosmică. Harap Alb reuşeşte să învingă forţele răului prin isteţime şi iubire faţă de alte fiinţe pentru ca în final să elibereze pe Ileana Cosânzeana. El nu a mai avut şi alte Ilene Cozânzene. În Mioriţa, ciobanul evocă participarea întregii naturi la nunta sa (cu dreptatea divină): Că la nunta mea a căzut o stea, soarele şi luna mi-au ţinut cununa, brazi şi păltinaşi i-am avut nuntaşi, preoţi, munţii mari, paseri lăutari, păsărele mii şi stele făclii.

În tradiţiile româneşti exista un ritual emoţionant când cei doi miri creau în genunchi binecuvântarea părinţilor lor. De aici, proverbul: Binecuvântarea părinţilor întăreşte casa fiilor, blestemul părinţilor risipeşte casa fiilor.

Odată cu legiferarea divorţului în timpul lui Alexandru Ioan Cuza unii oameni au crezut că nunta se poate desface, că este doar o convenţie socială. De atunci au început divorţurile la noi.

Pregătirea pentru căsătorie

• Conştientizarea importanţei căsătoriei şi maturitatea fizică şi psihică

• Rugăciunea intensă pentru a avea parte de un tovarăş (tovarăşă) pe măsură

• Lupta celor doi împotriva păcatului pentru a deveni demni unul faţă de celălalt

• Păstrarea fecioriei, cheie a sfinţeniei, oferă sănătate morală, frumuseţe fizică, curaj şi tărie psiho-fizică, ferirea de boli cu transmitere sexuală (BTS), posibilitatea unei căsnicii durabile şi a naşterii unor copii frumoşi şi sănătoşi. În acest caz cel sau cea care are o viaţă dezordonată (imagini porno, substanțe afrodisiace, discoteci, etc) se poate îmbolnăvi. Cel sau cea care are o viaţă ordonată şi disciplinată nu se poate îmbolnăvi, spun ultimele studii de psihologie pe această temă.

• Desfăşurarea unei vieţi active: efort fizic, drumeţii, excursii, muncă.

• Înlăturarea nihilismului (ateismul) şi a pesimismului specific mentalităţii seculare

• Disciplinarea imaginaţiei

• Necesitatea formării şi a informării intelectuale. O simplă cunoaştere este o cărămidă pusă la edificiul viitoarei personalităţi.

• Necesitatea înlăturării mimetismului specific vârstei. Unora dintre adolescenţi le este ruşine şă-şi manifeste sentimentele nobile pe care le au, făcând paradă de sentimente josnice pe care nu le au, imitând culoarea morală a străzii.

• Căutarea partenerei (partenerului)

• Nimeni nu este perfect, iar aparenţele înşeală (băieţii macho)

• Caută nevastă să-ţi placă ţie, nu altora, spune un proverb românesc.

• Viaţa în doi înseamnă respect, ascultare, renunţarea la egoism, la mofturi.

Condiţii pentru încheierea căsătoriei

1. Condiţii religioase: cei doi miri să aibă botezul valid, să nu fie opriţi de preotul duhovnic de la împărtăşanie, să nu fie logodit vreunul cu cineva, să nu se afle în grad de rudenie fizică, morală, religioasă, prin cuscrie, ambii să fie creştini ortodocşi, ca şi naşii. În cazul în care unul din cei doi miri este de altă confesiune creştină, trebuie să semneze o declaraţie prin care trece la credinţa ortodoxă. În cazul în care unul din cei doi este de altă religie trebuie să se boteze.

2. Condiţii morale: să fie liberi şi conştienţi

3. Condiţii fizice: să fie maturi, majori, unul bărbat cealaltă femeie, să fie de faţă la încheierea cununiei

Tipuri  de rudenie

1. Înrudirea religioasă este cea dintre naşi şi fini la botez şi cununie. Copiii lor nu se pot căsători.

2. înrudirea morală este

   • prin adopţie sau înfiere

   • prin tutelă (când cineva are grijă de un copil pe o anumită perioadă)

   • prin logodnă (o făgăduinţă solemnă în faţa altarului de a se căsători)

3. înrudirea fizică sau de sânge este impediment până în gradul VII de înrudire. Criteriul de stabilire a gradului de rudenie este: câte naşteri, atâtea grade

4. Înrudirea prin cuscrie este impediment la cununie până în gradul VII inclusiv

Forme de casatorie greșite:

1 Bigamia (un barbat cu două femei)

2. Poligamia (un bărbat cu mai multe femei)

3, Poliandria (o femeie cu mai mulți bărbați)

4, Homosexualismul (impotriva firii)

5. Sexualismul (casatoria doar pentru plăceri sexuale)

6. Căsătoria pentru avantaje materiale

7. Concubinajul (casatoria fără cununie religioasa)

8. Căsatoria fara frontiere, amorul liber, mariajul deschis (fiecare are partenerii lui)

9. Swinging (schimbul de neveste)

Avortul este:

Crimă (copil nevinovat, nebotezat, fara drept de aparare)

Deicid, (ucidere de Dumnezeu, deoarece omul este creat după chipul lui Dumnezeu)

Genocid (uciderea viitorilor urmași ai celui avortat)

Opunere fata de dreptul la viață

Opunere față de dreptul lui Dumnezeu de a da viață

Urmări: cancer, răceală emoțională, coșmaruri, sterilitate

Mijloacele anticoncepționale sunt pentru a nu da naștere, deci împotriva vieții. 

CĂSĂTORIA ȘI RELAȚIILE CONJUGALE

Căsătoria este legătura sau legământul (cf. Maleahi 2,14) (nu jurământ, căci Însuşi Domnul opreşte jurământul cf. Mat 5,33) dintre un fecior (sau bărbat) şi o fecioară (sau femeie) care primesc binecuvântare de la Dumnezeu prin mijlocirea preotului pentru a trăi împreună tot restul vieţii, aşa cum a rânduit Dumnezeu de la facerea lumii. Poate fi desfăcută doar datorită morţii unuia sau adulterului. (Mt 19,9)

Legile primite de Moise consfinţesc legătura bărbatului cu femeia sa, relaţiile conjugale fiind pentru naşterea de copiii, fapt care însemna o bucurie şi un favor pentru femeie. Sterilitatea era socotită mare necaz, chiar blestem. (Ier 18, 21; Osea 9,14)

Legile divine din Vechiul Testament opresc adulterul, perversiunile sexuale, homosexualitatea prin pedeapsa capitală. La fel şi vorbirea de rău a părinţilor.

Scurgerea de sămânţă era o necurăţie care dura până seara şi care trebuia înlăturată prin spălarea corpului. Istoria lui Onan (Fac 38, 9-10) arată că vărsarea voluntară a seminţei în afara rânduielii firii pentru a nu da naştere de urmaşi, este mare păcat, care se pedepseşte cu moartea.

Şi această făptură întrunită (bărbat şi femeie) ce năzuieşte ea? Urmaşi de la Dumnezeu! Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereţilor tale. (Mal 2)

La I Cor 3, 16, trupul este templu al Duhului Sfânt,... este mădular al lui Hristos (I Cor 6,15) care nu trebuie împreunat prin desfrânare. Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul...(I Cor 6,13)

Din cauza desfrânării, (nu a slăbiciunii omeneşti) Sfântul Apostol Pavel face o concesie: să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu învoială pentru un timp, ca să vă puteți ruga, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească Satana datorită nestăpânirii voastre. Aceasta o spun după îngăduință (secundum indulgentiam / κατα συγγνώμην) nu după poruncă. (imperium/έπιταγην) (I Cor 7, 5-6)

Te-ai legat cu femeie, nu căuta dezlegare. (I Cor 7,27) Dacă te-ai însurat, nu ai greşit, spune Sfântul Apostol. (I Cor 7, 28) Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţe în trupurile lor. Eu însă aş vrea să vă scap de ele. Timpul s-a scurtat (vremea a venit); de acum înainte (το λοιπον) cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea...(I Cor 7,29) Rezultă clar că sfatul este o concesie datorită neînfrănării multor oameni, nu o toleranţă pentru slăbiciunea firii omeneşti, căci tot corpul este curat fiind creat de Dumnezeu, ba mai mult, templu al Duhului Sfânt. Nu spune lămurit nici perioada de timp a înfrânării. Pentru că este ceva care ține de îndrumarea conștiinței, nu de o lege fixă. Este o concesie pentru îndreptarea celor care nu au ajuns la măsura conştientizării sfinţeniei şi pentru a nu fi ispitiţi de Satana, adică a nu cădea în adulter, un păcat foarte mare. Şi acest lucru cere o anumită jertfă din partea unui soţ, adică o învoială, o înţelegere pentru celălalt spre mântuirea lui. Dar nu trebuie luat ca regulă pentru toţi creştinii căsătoriţi. Aici se poticnesc mulţi, la fel ca şi la cuvintele oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în ceruri..., cum spune şi părintele Paisie Aghioritul.

Mai departe Sfântul Apostol precizează clar că vremea a sosit ca cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea. Adică să eliminăm acea suferinţă în trup trăind fără fapta desfrânării şi chiar fără gândul desfrânării. Cinstită să fie nunta şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu. (Evr 13,4)

Prima autoritate o are Mântuitorul care spune că cei doi au fost de la început creaţi bărbat şi femeie şi că vor fi un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Divorţul este un eşec, şi în legea lui Moise a fost tolerat datorită învârtoşării inimii oamenilor. Ucenicii lui Iisus, văzând şi prevăzând slăbiciunile şi suferinţele celui căsătorit, au spus că mai bine este a nu se însura. Iisus răspunde că nu toţi pricep cuvântul acesta, ci cei cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au făcut fameni pentru împărăţia cerurilor. (Mat 19)

La Înviere nu se însoară sau se mărită, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu. (Mt 22, 30) Deci căsătoria în stadiul actual este o rânduială efemeră, doar terestră.

Femeia să se teamă de bărbat, căci el este capul. Bărbatul să iubească femeia sa, precum Hristos Biserica. Este vorba despre o iubire sfântă, nu pătimaşă. Să vorbească în psalmi şi laude, cântând Domnului. (Ef 5, 19-33) Femeia să asculte de bărbat ...se va mântui prin naştere de prunci, dacă va stărui, cu înţelepciune în credinţă, în iubire şi sfinţenie. (I Tim 2, 9-15)

Căci harul... s-a arătat tuturor... învăţându-ne să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti, şi în veacul de acum să trăim cu înţelepciune, dreptate şi cucernicie…aşteptând arătarea slavei marelui Dumnezeu... Care S-a dat pentru noi ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi Să-şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune. (Tit 1,11 s.u) Omorâţi mădularele voastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia pentru care vine mânia lui Dumnezeu... căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. (Colos 3, 4-5)

Sfinţii Părinţi spun că scopul relaţiilor conjugale este naşterea de copii. Clement Alexandrinul (140-218) spune că noi care participăm la actul dumnezeiesc creator, nu trebuie să aruncăm sămânța, nici să ne batem joc de ea, de legea lui Dumnezeu, de raţiune şi natură. A avea legături sexuale nu cu scopul de a avea copii, înseamnă a batjocori natura. Sperma are însămânţate în ea gândurile (raţiunile) naturii şi nu este permis să foloseşti căi împotriva naturii. Relațiile sexuale în timpul sarcinii sunt o batjocură adusă naturii umane. În sămânţă există chiar o potenţială fiinţă omenească. Omul prin procreare participă la actul dumnezeiesc creator. Simpla plăcere, chiar în căsătorie este nelegiuită, nedreaptă şi nesocotită. Ea duce la trezirea patimilor. Omul are de suportat tirania poftei şi a gustului pentru plăceri. Dacă ne stăpânim de la început poftele, întreaga viaţă se va scurge în chip firesc.

Tertulian (150-220) spune: A împiedica naşterea este o omucidere anticipată. Om este şi cel zămislit care urmează să crească, după cum fructul este fruct încă din sămânţă.

Plăcerea sensibilă, prin însuşirea ei de a fi în chip imediat seducătoare şi accesibilă, este capabilă să înrobească sufletul şi să-l târască spre patimi, făcându-l să uite de bucuria mai înaltă pentru care a fost creat şi care culminează în fericirea desăvârşitei uniri cu Dumnezeu. Îndemnul Părinţilor la înfrânare şi abstinenţă chiar în sânul familiei are acest sens profund: eliberarea dorinţei din robia patimilor, din alipirea şi atracţia către cele sensibile, şi convertirea, adică reorientarea ei spre căutarea bunătăţilor spirituale, dedicarea ei cu totul lui Dumnezeu. Ei nu luptă pentru abstinenţă de dragul abstinenţei pentru că aşa trebuie după lege, ci pentru ajungerea la starea de la sfârşitul veacurilor când nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita (Mt 22,30) şi când vor fi toţi una în Hristos, când nu va mai fi bărbat şi femeie. (Gal 3,28) La fel spun sfinții si scriitorii bisericești Iustin Martirul, Atenagora Atenianul, Origen, Maxim Mărtirisitorul, Grigorie de Nyssa, Ioan Damaschin, Minucus Felix, Lactanţiu, Ieronim, Ambrozie de Milan.

Fericitul Augustin (354-430) consideră contracepția naturală ca pe o greșeală scuzabilă, dar condamnă ferm contracepția artificială: Una este totuși să nu te împreunezi decât cu singura dorință de a lăsa urmași, împreunare care este lipsită de greșeală, și altceva este să râvnești, prin împreunare, la plăcerea cărnii, dimpreună cu soțul însă (situație în care) este vorba despre o greșeală scuzabilă; pentru că, deși se face împreunare fără scopul răspândirii urmașilor, totuși nu se împiedică răspândirea urmașilor nici prin vreo dorință rea, nici prin vreo lucrare rea a acestei desfrânări. Căci cei ce fac acest lucru, deși sunt numiți soți, nu sunt și nu păstrează nimic din adevărata căsătorie, ci pun înainte numele ei cinstit spre a acoperi rușinea lor...

Esenţa păcatului e dezordinea în iubire.

Uneori această plăcută cruzime sau plăcere crudă ajunge într-atât de departe încât face rost chiar de veninurile lipsei de vrednicie și, dacă nu-i reușește, omoară într-un alt fel, în pântece, feții zămisliți și-i aruncă afară, voind ca odrasla să moară mai înainte de a trăi.Fără îndoială, dacă sunt amândoi așa, nu sunt soți. Și dacă au fost așa de la început, au convenit nu asupra căsătoriei, ci asupra desfrâului.

Sf. Grigorie cel Mare (540-604) spune că cei căsătoriți nu trebuie să renunțe nici la bunurile pământești, dar nici la cele cerești, comentând cuvintele: Cei ce au femeie să fie ca și cum nu ar avea; iar cei ce plâng să fie ca și cum nu ar plânge (I Cor 7,29). Soții trebuie să poarte unul altuia sarcinile, să rabde cu îngăduință greșelile celuilalt. (cf Gal 6,2) Soții trebuie să gândească mereu că motivul unirii lor e numai voința de a dobândi copii. Să se gândească la faptul că pot călca drepturile căsătoriei, chiar prin actul unirii conjugale. Actul înmulțirii nu trebuie transformat în mijloc de plăcere trupească. E adevărat păcat a întina cu fapte desfrânate frumusețea voită de Dumnezeu a actului conjugal.

Sf. Grigorie dă exemplu pe Lot (Facere, 19) care, fugind de focul Sodomei spre munte, cere îngăduință să poposească în orașul Țoar. Fuga de Sodoma înseamnă fuga de poftele neîngăduite ale trupului. Cei ajunși pe munte închipuie pe cei care au legături trupești fără pofte, ci numai pentru a avea copii. La mijloc se află orașul Țoar, pentru cei care nu au ajuns pe munte. Aceștia se împreunează pentru a scăpa de flăcări și găsesc mântuirea în iertare dacă se vor ruga unul pentru altul cu stăruință. O asemenea viață nu e dezaprobată.

În concluzie, toți Sfinții Părinți susțin că rostul sexualității este nașterea de copii, dar unii tolerează și contracepția naturală ca o greșeală scuzabilă, desigur în cadrul unei stări de pocăință.

Părintele Epifanie din Atena (†1989): În viața conjugală, înfrânarea de la unirea trupească izvorâtă numai din dragostea de Dumnezeu este desăvârșită, este vrednică de excepțional. Când cei doi se împreunează fără a împiedica zămislirea de prunci, este foarte bine. Iar când se împreunează numai ca să evite zămislirea copiilor, sunt la bine. Oricum, toate categoriile sunt peste medie, iar o faptă ca aceasta poate fi încuviințată numai dacă ambii soți au căzut de acord asupra ei, iar nu când numai unul a dorit-o. În acest caz, ea devine păcat. (…)

Cel necăsătorit are drepturi și îndatoriri. După ce se căsătorește, el are puține drepturi și foarte multe îndatoriri. Însă când vin copiii, nu mai are nici un drept, ci numai îndatoriri. (…) Purtați-vă cu copiii voștri ca și cum ar fi niște mânji, strângând uneori zăbala, alteori lăsându-i mai liberi. Atunci când căluțul zvârle din copite, fără să dăm drumul frâului, îl mai desfacem, căci altminteri se va rupe. Însă când mânzul este liniștit, strângem frâul și îl ducem unde vrem noi. Părinții ar trebui să își iubească copiii ca pe niște fii, iar nu ca pe niște idoli. Adică, să îi iubească așa cum sunt, și nu cum ar dori ei să fie – asemenea lor.

Părintele Nicolae Tănase : Popoarele civilizate cu nivel de trai ridicat nu sunt campioane la avorturi, dar sunt campioane la prezervative și la anticoncepționale. Este un fel de ucidere. Opunerea la viață este mai grea decât eliminarea vieții. Prezervativul înseamnă a te opune vieții, a te opune momentului când Dumnezeu vrea să sădească suflet într-un corp conceput de bărbat și femeie. Pilulele anti-baby și anticoncepționalele sunt otrăvuri ucigașe atât pentru corpul mamei, cât și al copilului, deoarece îl omoară până în 14 zile. Relația conjugală prin metoda calendarului este tot un păcat, dar mai mic. Creștinii trebuie să trăiască în pace și curăție, normal și natural.

Mărturii ale doctorilor

Dr. Bergeret : Auzim adesea de căsătorii care sunt mai puțin fertile, și că raportul de creștere a populației se află în scădere. Eu cred că acest fapt se datorează în primul rând mijloacelor prin care se încearcă împiedicarea nașterii copiilor. Două cauze principale contribuie la acest rezultat. Prima constă în diminuarea influenței preceptelor religioase care condamnă sever aceste practici. Cea de a doua este creșterea prosperității generale, care îi face pe oameni mai puțin doritori să dea naștere unor brațe care să poată lucra pentru ei când vor ajunge la senectute. Ei preferă să se bucure în mod egoist de prezent, lipsiți de grija responsabilității unei familii numeroase.

 Rafinamentele desfrâului produse de patimile dezordonate la care se dedau persoane de sex opus sunt : onania conjugală (duce la diverse boli neuropsihice și fizice prin suprastimularea sistemului nervos, mergând uneori până la moarte în suferințe greu imaginabile, mai ales pentru femei); relațiile trupești după menopauză (duc la îmbătrânirea prematură, posibile afecțiuni locale) ; relațiile în timpul ciclului menstrual (duc la uretrită la bărbat și vaginită la femeie, copilul care se va naște va avea înclinări spre lepră). Relațiile în timpul sarcinii și alăptării duc la avortul spontan, dezvoltarea anormală a instinctului sexual în copil, epilepsia, provocate de excitarea nefirească a sistemului nervos la mamă.